Fiecare facultate, departament sau centru de cercetare din cadrul POLITEHNICII București înaintează propunerile de publicații pentru planul editorial. Autorul/coordonatorul de volum va prezenta editurii următoarele documente:
- un extras din Procesul-verbal al unei ședințe de catedră cu acordul de publicare;
- referatele de specialitate semnate de doi referenți științifici în domeniu;
- raport Turnitin de verificare antiplagiat (raportul de similitudine);
- lucrarea în format electronic.
Operațiunile editoriale vizează: lectura și corectura manuscrisului; tehnoredactarea conform cerințelor pentru cărțile tehnice; obținerea Bunului de tipar; alocarea ISBN și obținerea descrierii CIP de la Biblioteca Națională.